10 oct. 2011

Leacuri babesti - 8 -

                                                  DOPUL DE CERUMEN

Omul nu trăieşte izolat de mediul care îl înconjoară. El este în contact cu lumea din afară, iar cunoaşterea realităţii se face cu ajutorul celor 5 simţuri: văzul, auzul, mirosul, pipăitul şi gustul. Organul auzului şi echilibrului, urechea, se compune din 3 părţi: urechea externă, mijlocie şi internă.
În timp ce urechea externă este vizibilă, celelalte două (mijlocie, internă) sunt situate profund în interiorul cutiei craniene, în osul temporal. Urechea externă este segmentul aparatului auditiv care culege şi concentrează undele sonore din mediul înconjurător spre timpanul osicular. Ea este formată din pavilionul auricular şi conductul auditiv extern. Pavilionul este o formaţiune fibro-cartilaginoasă de formă ovală, care se inserează pe peretele lateral al craniului şi care are două funcţii importante: auditivă propriu-zisă şi de orientare auditivă în spaţiu. Pavilionul se continuă cu al doilea segment al urechii externe reprezentat de conductul auditiv extern. Acesta are forma unui cilindru uşor aplatizat antero-posterior şi un traiect în formă de "S" în plan orizontal. Conductul auditiv extern este format dintr-o porţiune fibro-cartilaginoasă externă şi o porţiune osoasă internă. Învelişul cutanat din porţiunea fibro-cartilaginoasă prelungeşte din afară spre interior pielea pavilionului şi este acoperit de foliculi piloşi, glande sebacee, glande aprocrine (glande sudoripare modificate), numite glande ceruminoase. Secreţiile acestor glande şi produşii de descuamaţie ai tegumentului formează o substanţă păstoasă, cu aspect ceros (cerumenul) cu PH acid, higroscopică, cu rol în protecţia urechii. Cerumenul este singurul produs uman ce conţine cupru. În componenţa cerumenului intră: apă, proteine, acizi graşi, colesterol, acid cerotic, săruri minerale de sodiu, magneziu, potasiu, calciu, fosfor şi cupru. Creşterea sau scăderea cantităţii de cerumen depinde de mai mulţi factori: oscilaţii de temperatură, stimulări mecanice şi medicamentoase, traumatisme emoţionale, reacţii psihice. La unele persoane cerumenul se acumulează în conduct formând un veritabil dop, de consistenţă şi culoare variabilă. Dopul nu se formează deodată, ci în timp îndelungat, el fiind bine suportat atât timp cât există un spaţiu între masa sa şi peretele conductului pentru a permite o audiţie normală. Alteori apare scăderea de auz (hipoacuzie de transmisie), senzaţia de plenitudine, zgomote auriculare, autofonie, vertij, durere. Niciodată nu se scoate dopul de cerumen de către persoane neautorizate prin diverse manevre şi cu diferite obiecte, care pot să-l împingă spre timpan şi să producă leziuni, sângerări, infecţii. Dopul se poate elimina prin spălătură auriculară cu apă caldă la 370C, dacă pacientul nu a prezentat anterior perforaţii ale membranei timpanice sau nu are în prezent un proces supurativ acut. Dopurile vechi şi uscate se îndepărtează fie prin extragere cu un cârlig pentru corp străin, fie prin spălătură auriculară efectuată după înmuierea acestora. Deşi o profilaxie veritabilă a dopului de cerumen nu există, se poate recomanda evitarea stagnării apei în urechi şi curăţarea intempestivă a conductului auditiv extern.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu