Leacuri babesti - 45-

                                              Remedii naturale contra reumatismului

Printre bolile aţâţate de umezeală şi frig, la loc de frunte se află reumatismul.
Untul-pământului  (Tamus communis)
Numele îi vine de la uriaşele rădăcini pe care această plantă ierboasă le dezvoltă în pământurile pietroase pe care creşte. În ciuda dimensiunilor, ele au însă o consistenţă moale, care aduce cumva cu cea a untului, de unde şi numele. O proprietate interesantă a acestei rădăcini este că în contact cu pielea umană are un efect rubefiant, producând o uşoară reacţie iritativă, stimulând circulaţia sanguină şi încălzind locul tratat. În majoritatea satelor din zona Carpaţilor de curbură şi din zona muntoasă a Banatului, precum şi din Apuseni, oamenii folosesc extern această rădăcină, contra afecţiunilor reumatice. Modul de folosire: se rad rădăcinile şi se pun într-o sticlă, în care se adaugă apoi ţuică de 30-40 de grade, cât să le acopere şi să formeze o peliculă de 1-2 centimetri deasupra. Se închide sticla şi se lasă la macerat vreme de 6 zile, timp în care recipientul se scutură de 3-4 ori pe zi, pentru o mai bună extracţie a principiilor active. În final, se filtrează preparatul, iar cu soluţia obţinută se fac fricţionări ale zonelor dureroase, de 2-3 ori pe zi.
O altă reţetă pe bază de untul-pământului este combinarea sucului de rădăcină cu lanolină, în părţi egale, obţinându-se o alifie cu care se ung zonele dureroase. Toate aceste remedii pe bază de untul-pământului încălzesc articulaţiile, stimulează circulaţia sanguină în această zonă, după un tratament de 1-2 săptămâni apărând o reducere sensibilă a durerilor reumatice şi o creştere a elasticităţii articulaţiilor.
Nucul  (Juglans regia)
În comuna Bertea, din judeţul Prahova, se foloseşte din strămoşi un remediu simplu, obţinut din frunze şi coji verzi de nuc. Bătrânii ştiau acest tratament pe care îl foloseau sistematic, pentru că le elimină durerile şi le redă flexibilitatea articulaţiilor, aşa încât puteau merge la muncă chiar şi la vârste înaintate, de 70-80, chiar 90 de ani.
Modul de preparare: în zece litri de apă clocotită se pun frunze şi, eventual, coji verzi de nuc cât cuprinde, se fierb vreme de 30 de minute, apoi se adaugă în apa fierbinte de baie. Se fac săptămânal 2-3 asemenea băi ale întregului corp. Procedeul are efect rapid, durerile dispărând ca prin farmec. În Bertea şi în satele din jur, băile cu frunze de nuc se combină şi cu băile cu flori de fân, obţinându-se rezultate excelente. De asemenea, reumaticii consumă multe nuci, care sunt foarte bogate în vitamine şi minerale, precum şi în alte substanţe active, care au efect antiinflamator articular şi ajută la menţinerea tinereţii şi flexibilităţii întregului corp.
Fagul  (Fagus sylvatica)
În drumeţiile mele prin locurile sălbatice din Munţii Buzăului, am întâlnit o dată un moşneag care cioplea cu cuţitul nişte crengi de fag, îndepărtând scoarţa, pe care o punea într-o desagă. Eram singuri în munţi, iar el era atât de absorbit de munca lui, încât abia într-un târziu m-a observat. Ne-am dat bineţe şi
l-am întrebat ce face cu atâta scoarţă de fag. Atunci el mi-a spus următoarea poveste: în tinereţe, lucrase la pădure, la tăiat copaci. Era printre cei mai harnici din echipa de tăietori şi, fie ploaie, fie frig sau viscol, lucra la pădure fără să ia în seama că-i ud ori înfrigurat. Într-o dimineaţă de noiembrie, pur şi simplu nu
s-a mai putut ridica din pat, din cauza durerilor de articulaţii, nu se mai putea mişca deloc. Dar omul era tânăr şi nu putea zace, aşa că s-a dus la doctori şi s-a căutat, dar abia dacă i-au putut alina un pic durerile, nici vorbă să se vindece şi să se întoarcă la muncă. Atunci s-a dus la o babă meşteră dintr-un cătun îndepărtat şi ea i-a spus să cojească cam 4 mâini de scoarţă de fag, să o lase la înmuiat de seara până dimineaţa într-o găleată de apă, apoi să o fiarbă în încă o găleată de apă, preţ de o jumătate de ceas. La urmă, să facă o baie cât de fierbinte poate răbda, cu cele două licori obţinute, şi asta vreme de două săptămâni la rând, zilnic. I-a mai spus să se ferească de umezeală, şi totdeauna să poarte pe el veşminte de lână, că lâna „trage” reumatismul din oase. Apoi, în fiecare primăvară, să mănânce cam o lingură de muguri de fag în fiecare zi, iar de cum dă frigul, să se scalde, măcar o dată pe săptămână, în acel preparat din scoarţă de fag. Moşul avea, când l-am întâlnit, vreo 80 de ani, şi mergea sprinten la deal, încât abia mă ţineam după el. Iar secretul vigorii lui, spunea el, era acea scoarţă de fag care-l salvase în tinereţe de la invaliditate.

Hreanul  (Armoracia lapathifolia)
Este planta cea mai folosită în popor contra reumatismului, printre altele şi pentru că este pe cât de puternică, pe atât de accesibilă. Nu există grădină unde să nu fie prezentă frunza lunguiaţă a hreanului şi să nu fie scoase la iveală toamna, de sub brăzdarul plugului, rădăcinile sale albe.
Mod de folosire
Extern: rădăcinile de hrean rase se pun într-o basma, care apoi se aplică pe articulaţia dureroasă, cât timp se poate suporta, dar fără să apară leziuni la nivelul pielii. Aplicaţia se repetă de 1-2 ori pe zi, până la dispariţia inflamaţiei articulare. Este eficientă mai ales în cazul bolnavilor la care puseele reumatice apar şi se agravează pe fondul frigului şi al umezelii.
Intern: peste două linguri de rădăcini rase, se pune o cană de lapte fierbinte, după care se lasă o oră pentru extragerea principiilor active şi apoi se bea preparatul obţinut, cu înghiţituri rare. Tratamentul se face în fiecare dimineaţă, vreme de minimum o lună.
Mesteacănul  (Betula alba)
Puţini ştiu că în unele zone de munte din România, mesteacănul, cu scoarţa sa alb-argintie şi portul său zvelt, era considerat arbore sacru. Aceasta, poate şi pentru că din toate părţile acestei plante se obţin remedii dintre cele mai puternice, contra unui număr impresionant de boli. De pildă, cel mai bun remediu contra reumatismului la persoanele de vârsta a treia este seva de mesteacăn. În medicina populară românească, se recomandă să se bea primăvara, în fiecare zi, câte o cană - două de sevă de mesteacăn, obţinută prin crestarea tulpinii şi punerea unei ţevi colectoare în orificiul făcut. Numaidecât - se spune - reumatismul „se trage din oase” după acest tratament.
Mod de folosire: în sezonul rece, se face un macerat la rece din frunze uscate de mesteacăn: două linguriţe de plantă măcinată se pun la macerat într-o cană (300 ml) de apă, de seara până dimineaţa, când se strecoară. Se bea acest preparat pe stomacul gol, înaintea micului dejun. O cură durează minimum o lună şi are puternice efecte depurative şi antitoxice, precum şi antiinflamatoare articulare. Dar cel mai puternic antiinflamator articular este remediul despre care voi vorbi în continuare:
Lemnul-dulce  (Glycyrrhiza glabra)
Tinctura obţinută din el este un adevărat cortizon natural, care are efecte antiinflamatoare comparabile cu substanţa farmaceutică de sinteză, dar cu efecte adverse mult mai reduse.
Mod de folosire: tinctura se obţine din 100 g de rădăcină măcinată cu râşniţa electrică de cafea sau zdrobită în piuă, la care se adaugă o jumătate de litru de alcool alimentar. Se lasă să se macereze într-o sticlă închisă, vreme de 10 zile. După trecerea acestui interval, se filtrează preparatul, iar din tinctura obţinută se ia câte o linguriţă de 4-6 ori pe zi. Tratamentul durează vreme de 14-20 de zile, după care obligatoriu se face o pauză de 10 zile şi se poate relua. Lemnul-dulce administrat intern reduce inflamaţia, împiedică apariţia proceselor degenerative, protejează şi chiar ajută să se regenereze finele ţesuturi cartilaginoase din zona articulaţiilor. Efecte excelente se obţin prin asocierea acestui remediu cu un regim lacto-vegetarian, cu multe crudităţi.
Dreţele  (Lysimachia nummularia)
Undeva, la poalele munţilor Penteleu, pe lângă localitatea Bisoca, într-o pădure deasă, de amestec de foioase, se află trei lacuri, care în timp au devenit mlaştini acoperite cu un strat de muşchi, ca o imensă plapumă. Este un peisaj de basm: hectare întregi de muşchi verde şi mătăsos, peste care cad razele soarelui, filtrate de crengile copacilor. În aceste locuri umede şi mai tot timpul răcoroase, „ideale” pentru agravarea unei boli reumatice, creşte, în mod paradoxal, una din cele mai puternice ierburi anti-reumatice - dreţele. Reţeta am aflat-o de la localnici şi este extraordinar de eficientă, spun ei. Cu partea aeriană a acestei plante se face următoarea aplicaţie: două linguri de frunze şi tulpini uscate şi mărunţite se opăresc cu o cană de apă, după care se lasă să se infuzeze vreme de 20 de minute. Cu preparatul obţinut se face o compresă care se pune peste articulaţia dureroasă, iar deasupra se pune o sticlă cu apă cât mai fierbinte, ca să menţină o temperatură ridicată pe locul tratat. Aplicaţia durează vreme de o jumătate de oră şi se face de 1-2 ori pe zi. Este extrem de eficientă, chiar şi în reumatismele aflate în faza acută, care se ameliorează în câteva zile de tratament cu comprese cu extract de dreţe.