DROJDIA DE BERE
Era în iarna anului 1898, într-o seară friguroasă de februarie, când inginerul german Wolfgang Schulze a rămas mult după lăsarea întunericului în laboratoarele fabricii de bere în care lucra. Când şi-a terminat munca, a stins lumina de la biroul său, apoi a păşit prin întuneric spre ieşire, când, deodată, a văzut un fenomen uluitor: vasele în care se afla drojdia de bere iradiau o lumină fluorescentă. A fost ca un semn; din momentul acela, inginerul german a început să studieze fără încetare ceea ce era considerat un simplu reziduu - drojdia. Surprizele nu au întârziat să apară. La scurtă vreme, Schulze a descoperit că substanţa aceea păstoasă şi maronie avea o mulţime de însuşiri legate de sănătate: aplicată pe piele, drojdia de bere vindeca foarte rapid rănile, iar administrată intern scurta convalescenţa după diferite boli. Chiar şi animalele slăbite se înzdrăveneau ca prin farmec atunci când erau tratate cu ea. Încurajat de aceste rezultate, inginerul şi-a tratat cu drojdie şi soţia bolnavă de cancer şi - minune! - boala nu a mai progresat. Din nefericire, la vremea aceea era probabil mult prea devreme pentru asemenea descoperiri, aşa că observaţiile şi cercetările lui Schulze au fost trecute sub tăcere de către comunitatea medicală, pentru ca apoi să cadă în uitare. Abia pe la mijlocul secolului al XX-lea, cercetările inginerului german aveau să fie luate în serios de către medici şi biochimişti, un demers care a revoluţionat ştiinţa în general şi medicina în special.
Ce este drojdia de bere?
Este o aglomerare de ciuperci inferioare (Saccharomyces cerevisiae), de dimensiuni microscopice, dar care se comportă ca nişte adevărate uzine de medicamente, care produc aproape întreaga gamă de aminoacizi esenţiali, toate vitaminele din complexul B, enzime, minerale în formă asimilabilă (calciu, magneziu, fosfor) şi anumite oligoelemente indispensabile vieţii (în special seleniu). Sute de studii făcute în ultimele decenii arată faptul că substanţele secretate de drojdia de bere joacă un rol esenţial în întreţinerea sănătăţii şi în vindecarea unor boli, de la cele mai uşoare la cele mai grave.
Poate cea mai importantă calitate a acestui supliment nutritiv este faptul că acoperă carenţele de vitamine din complexul B, care, mai ales la sfârşit de iarnă şi început de primăvară, afectează majoritatea oamenilor. Aceasta, în condiţiile în care cele nouă vitamine din acest complex sunt indispensabile pentru funcţionarea oricărui organ sau sistem din corp. Vitamina B1 este necesară pentru sistemul nervos şi cardiovascular, fiind folosită contra bolilor de inimă, contra depresiei şi a asteniei. Vitamina B2 este esenţială pentru piele, fiind indicată în toate afecţiunile dermatologice. Vitamina B3 este implicată în procese ce ţin de echilibrarea sistemului nervos, în timp ce vitamina B5 este un stimulent natural al glandelor cortico-suprarenale, mărind rezistenţa la infecţii şi la stres. Vitaminele B7 şi B8 sunt implicate în metabolismul colesterolului şi al proteinelor, fiind importante şi pentru menţinerea sănătăţii şi rezistenţei părului. Vitamina B9 este un elixir contra anemiei şi pentru menţinerea echilibrului hormonal, în timp ce vitamina B12, care acţionează asupra sistemului nervos, măreşte puterea de concentrare, favorizează eliminarea unor simptome specifice stresului psihic. În fine, vitamina B15 - ultima descoperită - favorizează schimburile de oxigen la nivelul ţesuturilor şi este un remediu minune contra îmbătrânirii, contra infertilităţii şi a bolilor hepatice. Numai din această scurtă enumerare şi ne putem da seama de extraordinarele aplicaţii terapeutice ale drojdiei de bere. Însă, înainte de a le cunoaşte, va trebui să aflăm câte ceva despre modul de administrare a acesteia.
Cum se administrează drojdia de bere
Drojdia proaspătă
Este vorba de aparent banalul ingredient pentru creşterea aluatului, care se vinde în magazinele alimentare la calup, având o culoare brună şi un miros de... bere. Se consumă în combinaţie cu miere: la o linguriţă de drojdie se adaugă două linguriţe de miere de albine, frecându-se până când se obţine o pastă omogenă. Doza zilnică pentru un adult este de 3 linguriţe de drojdie de bere, care se administrează pe stomacul gol, dimineaţa, la prânz şi seara.
Drojdia uscată
O găsim ambalată sub formă de pliculeţe, fiind în ultima vreme preferată de către comercianţi în faţa drojdiei proaspete, care este mult mai greu de conservat şi are un termen de valabilitate mai scurt. Înainte de a administra drojdia uscată, asiguraţi-vă că nu este aditivată sintetic, caz în care nu este recomandată în tratament. Este mai puţin activă din punct de vedere terapeutic, dar în lipsa celei proaspete, poate fi folosită şi ea cu succes. Mod de administrare: în jumătate de litru de suc de morcovi (obţinut casnic cu ajutorul storcătorului electric) se pun 2 linguriţe de praf de drojdie uscată, se amestecă bine şi se păstrează la frigider. Se bea întreaga cantitate de preparat într-o zi, fracţionată în 3 reprize.
Tabletele de drojdie
Le găsim în farmacii şi în magazinele naturiste, fiind extracte atomizate de drojdie, condiţionate sub formă de comprimate. Sunt de regulă foarte eficiente în terapie, fiind obţinute din culturi de drojdie selecţionate aşa încât să aibă o concentraţie ridicată de vitamine din complexul B şi de seleniu. Se administrează conform prospectului.
O cură cu drojdie durează minimum 10 zile şi maximum 30 de zile (pentru a nu afecta flora intestinală), urmate de o săptămână de pauză, după care tratamentul se poate relua.
Drojdia de bere în prevenirea bolilor
La copii: administrarea de drojdie de bere este foarte importantă pentru stimularea proceselor de creştere (ajută la consolidarea oaselor), pentru dezvoltarea psihică şi mentală armonioasă. Mai ales copiii bolnăvicioşi, anemici, cu o slabă capacitate de concentrare sau cu un grad ridicat de nervozitate ar trebui să consume drojdie de bere. Doza pentru copiii între 4 şi 8 ani este, de regulă, o treime din cea pentru adulţi, iar pentru copiii între 8 şi 14 ani este o jumătate din doza pentru adulţi.
La adolescenţi: vitaminele şi aminoacizii din drojdie ajută la reglarea proceselor hormonale, împiedicând apariţia unor fenomene neplăcute la nivel fizic, cum ar fi: maturizarea întârziată a organelor genitale, apariţia erupţiilor puternice de acnee, hirsutismul la fete. De asemenea, curele cu drojdie de bere (se administrează în aceleaşi doze ca la adulţi) de 10 zile pe lună ajută la dezvoltarea intelectului şi la ţinerea sub control a fenomenelor din sfera emoţională.
La adulţi: acest produs natural este un excelent susţinător de efort, care ajută la îmbunătăţirea performanţelor fizice şi intelectuale. Un alt element important este faptul că drojdia de bere este un excelent remediu antistres, diminuând efectele nefaste ale acestuia asupra corpului şi asupra psihicului.
La persoanele de vârsta a treia: drojdia de bere, prin conţinutul său de vitamine, aminoacizi şi oligoelemente, este un excelent medicament pentru prelungirea tinereţii biologice. La schimbarea anotimpurilor este utilă o cură de 3 săptămâni cu acest produs natural, care împiedică apariţia bolilor degenerative, susţine activitatea hormonală, menţine sănătatea sistemului nervos şi a celui cardiac.
Drojdia de bere în tratamentul bolilor
· Anemie. Pentru tulburările de asimilare a mineralelor (în special a calciului şi a magneziului) - se face o cură de 21 de zile cu drojdie de bere. Este un remediu nu doar foarte bogat în minerale şi vitamine, dar care şi ajută la metabolizarea corectă a acestora. Mai mult, s-a demonstrat faptul că administrarea de drojdie de bere stimulează producerea de către organism a elementelor figurate ale sângelui, ceea ce deschide noi perspective în tratarea anemiei, dar şi a tulburărilor de coagulare, precum şi a altor boli ale sângelui.
· Hepatită virală A, B şi C. Doctorul german A. Schrauzer a studiat vreme de 18 ani felul în care organismul uman se apără în faţa infecţiilor cu virusuri hepatice. El a observat în studiile pe animale de laborator că rezistenţa în faţa acestor virusuri creşte foarte mult atunci când se administrează drojdie de bere. „De vină” pentru această imunitate sporită sunt nişte compuşi pe bază de seleniu, care ajută activitatea unor celule ale sistemului imunitar.
· Răceli şi boli infecţioase în general, deficienţe imunitare. Se administrează vreme de 2-3 săptămâni câte trei linguriţe de drojdie proaspătă pe zi. Seleniul, precum şi anumite vitamine conţinute de acest produs natural, măresc foarte mult rezistenţa organismului la orice gen de infecţie.
· Supragreutate, obezitate. Studii americane arată că tratamentele de 20 de zile cu drojdie de bere, repetate de mai multe ori la rând, ajută la scăderea în greutate. Această remarcabilă proprietate se datorează cromului conţinut din belşug de drojdia de bere, oligoelement important şi într-o altă maladie în care acelaşi remediu ajută foarte mult, şi anume diabetul.
· Boli cardiovasculare cronice. Consumul de drojdie de bere reglează nivelul colesterolului în sânge, aduce la valorile normale tensiunea şi favorizează activitatea miocardului. Studii comparative efectuate au arătat că persoanele cu boli cardiace care consumă sistematic acest supliment alimentar au cu 30% mai puţine probleme decât cardiacii din loturile martor.
· Paralizie, Parkinson, Alzheimer. Se face în fiecare lună o cură de câte două săptămâni, în care se consumă zilnic 3-4 linguriţe de drojdie de bere. Este un tratament cu o puternică acţiune reîntineritoare, cu efecte tonice asupra întregului sistem nervos. Acelaşi tratament este valabil şi în depresie, precum şi în tulburările psihice generate de stres.
· Psoriazis, sclerodermie, afecţiuni dermatologice în general. Se fac cure de o lună cu drojdie de bere (4 linguriţe pe zi), cu o săptămână de pauză. Complexul de vitamine B, precum şi anti-oxidanţii conţinuţi de drojdie sunt de un real ajutor pentru îmbunătăţirea metabolismului celular la nivelul pielii.
· Acnee. Se face tratamentul intern descris mai sus, la care se adaugă măşti obţinute din: 2 linguriţe de drojdie de bere, 2 linguri de ulei de măsline şi 2 linguri de miere lichidă. Amestecul se omogenizează şi apoi se întinde pe ten, unde se lasă vreme de 30 de minute, după care se spală cu apă călduţă.
Precauţii la tratamentul cu drojdie
Cu excepţia persoanelor alergice la acest produs, nu se cunosc contraindicaţii la tratamentul cu drojdie. Uneori, administrarea internă a drojdiei de bere poate da o uşoară balonare, caz în care se va administra un carminativ uşor, cum ar fi praful de chimen sau de anason, din care se ia câte o jumătate de linguriţă de 3 ori pe zi.
Drojdia de bere şi cancerul
Studiile făcute în Occident, mai ales în Germania, au arătat fără dubiu că asemenea altor remedii naturale, drojdia de bere este foarte utilă în tratamentul bolilor tumorale maligne. Mai mult, dacă armurariul era un excelent antidot pentru efectele adverse ale citostaticelor, drojdia de bere este un extraordinar ajutor pentru bolnavii de cancer care au recurs sau recurg la iradiere (cobaltoterapie). Iată mai multe elemente în acest sens:
Iradierea are mai puţine efecte adverse atunci când este asociată cu consumul zilnic de drojdie de bere (minimum 6 linguriţe pe zi). Aceasta este concluzia unei echipe de medici din Munchen, care a studiat vreme de 15 ani evoluţia bolnavilor de cancer, cărora li s-a administrat acest produs. La pacienţii trataţi prin iradiere care au primit simultan drojdie de bere s-a observat o stare de sănătate mult mai bună faţă de pacienţii trataţi numai prin iradieri. Drojdia de bere stimulează apetitul, ajută somnul şi peristaltismul intestinal. De asemenea, protejează mucoasele - aspect important, mai ales în cancerul de gât şi esofag. Efectele negative ale radioterapiei sunt îndepărtate şi în ceea ce priveşte manifestările externe: formarea de ragade cu infecţii, deformarea unghiilor şi inflamarea lor, hipercheratozele, atrofiile pielii. Profesorul doctor Ries, de la Bayerische Krebsgesellschaft (Asociaţia Oncologică Bavareză), a stabilit, în urma studiilor realizate la departamentul de oncologie din Munchen, că „Afectarea datorată iradierii a scăzut în proporţie considerabilă, inflamaţiile au dispărut, la fel şi atrofiile pielii, care au fost înlocuite de epiteliu normal. Până astăzi nici una dintre metodele clasice de tratament nu a dat astfel de rezultate benefice ca administrarea de drojdie de bere”. Asociaţia Oncologică Bavareză menţionează în scris, pentru suferinzii de cancer, recomandarea de a utiliza drojdia de bere împotriva acestei boli.
Efectele directe ale tratamentului cu drojdie în boala canceroasă sunt în curs de cercetare, existând indicii serioase că în cazul majorităţii formelor de cancer, consumul de drojdie de bere determină stagnarea şi apoi remisia formaţiunilor tumorale maligne. Prof. dr. Gottschalk observă la animalele de experienţă tratate cu drojdie de bere faptul că, în mai puţin de trei luni, cancerul de prostată, de piele sau al ficatului era oprit de ingerarea zilnică a acestui produs natural.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu