Leacuri babesti - 36-

                                                           MĂRUL-LUPULUI

Modestă ca înfăţişare, conduce în topul celor mai puternice plante medicinale din România
Denumirea ştiinţifică a acestei plante este Aristolochia clematitis. În zona de vest a ţării i se spune mărul-lupului, în sudul Moldovei, curcubeţică, iar pe malul Dunării, buruiana de remf. Creşte prin vii, la margini de câmp şi prin locuri virane. Este înaltă de jumătate de metru, uneori mai mult, iar frunzele ei amintesc oarecum de cele ale fasolei. Are florile galbene, un miros foarte puternic şi destul de înecăcios, fiind ocolită de insectele dăunătoare, precum şi de bolile virale şi bacteriene ale plantelor. Este atât de rezistentă şi vivace, încât sufocă adesea culturile, ţăranii noştri nemaiştiind cum să scape de ea (între altele, rezistă foarte bine şi la ierbicide). Buruiana aceasta este - se pare - una din cele mai puternice plante medicinale din flora noastră, având atât de multe aplicaţii, încât ar putea fi scrise despre ea tomuri întregi. Comparaţia cu forţa unei explozii atomice nu este hazardată, doar că efectul e pozitiv.
Partea aeriană a fost studiată intens în anii ‘80, când savanţii au fost fascinaţi de efectele sale imunostimulatoare extrem de intense. S-a încercat atunci izolarea din frunzele sale a unui medicament de semisinteză cu administrare internă, însă s-a dovedit că separat de celelalte componente ale plantei, acidul aristolochic, principiul activ imunostimulator secretat de ea, este foarte toxic pentru ficat, putând favoriza chiar formarea tumorilor hepatice. Atunci s-a renunţat la studierea sa, ea rămânând, ca şi până atunci, în apanajul medicinii populare. Ceea ce ne determină acum să scriem despre ea sunt nenumăratele semnale primite, referitoare la miracolele terapeutice făcute cu ajutorul acestei plante. Lista afecţiunilor vindecate cu ea este impresionantă: de la boli hepatice şi infecţii recidivante la dermatoze rezistente la orice altă formă de tratament, tumori benigne şi maligne sau boli ginecologice.
Utilizarea internă
Prezintă fără doar şi poate riscuri, deoarece mărul-lupului, fără a fi atât de toxic ca spânzul, mătrăguna sau rostopasca, are o anumită acţiune nefastă la nivelul rinichilor şi a tubului digestiv, în doze mari dând reacţii adverse severe. Se pare că în doze mici, de până la 1,5 grame pe zi pentru un adult, administrat o perioadă limitată de timp (maximum o lună), nu prezintă nici un inconvenient, fiind chiar un remediu rapid în tratarea cancerului pulmonar, de piele, la sân şi la intestin, a hepatitelor virale, precum şi a infecţiilor intestinale, însă singurul care are investitura să prescrie şi să conducă acest tratament este medicul curant. Din acest motiv, nu ne vom ocupa în acest articol de administrarea internă a mărului-lupului, ci doar de tratamentele externe, care sunt lipsite de pericole, au o eficienţă foarte mare şi se aplică unei game foarte largi de boli.
Câteva forme de preparare şi administrarea externă
Cataplasmă cu mărul-lupului
Se macină fin iarba de mărul-lupului cu ajutorul unei râşniţe de cafea, iar pulberea obţinută se combină în proporţii egale cu pulbere de rădăcină de tătăneasă. Peste amestecul de pulbere de mărul-lupului şi tătăneasă se adaugă apoi apă călduţă, amestecând mereu, aşa încât să se formeze o pastă cât mai omogenă. Această pastă se aplică printr-un tifon pe zona afectată vreme de o oră.
       Baia de şezut cu mărul-lupului
O mână de plante se lasă să se macereze în 2 l de apă, vreme de 8-10 ore (de dimineaţa până seara), după care se filtrează. Planta rămasă după filtrare se opăreşte cu încă 2 l de apă clocotită, după care se acoperă, se lasă să se răcească şi se filtrează din nou. În final se combină cele două extracte într-un lighean, în care se va sta cu şezutul vreme de 20 minute (adăugând din când în când apă caldă, dacă este nevoie). Este un leac foarte bun pentru hemoroizi, inflamaţii anale, infecţii genito-urinare recidivante.
Clismă cu mărul-lupului
Preparatul pentru clismă se obţine dintr-o lingură rasă de pulbere de mărul-lupului, o lingură de rădăcină de tătăneasă şi o lingură de flori de muşeţel, care se lasă la înmuiat în jumătate de litru de apă, de seara până dimineaţa, când se filtrează; maceratul se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în jumătate de litru de apă până când scade la jumătate; se lasă la răcit decoctul, după care se combină cu maceratul. Cu preparatul astfel obţinut se fac clisme cu ajutorul irigatorului. Lichidul se ţine în intestin vreme de 10 minute, înainte de a fi eliminat.
Tinctură de mărul-lupului
Într-un borcan cu filet se pun frunze de mărul-lupului bine pisate ori măcinate cu râşniţa de cafea, până se umple borcanul. Apoi se adaugă alcool alimentar de minimum 70°, atât cât cuprinde, amestecând din când în când, astfel ca planta să fie bine pătrunsă de alcool. Se închide borcanul şi se lasă la macerat vreme de 14 zile, după care se filtrează prin tifon. Se pun comprese pe locurile afectate cu tinctura astfel obţinută.
Unguent de mărul-lupului
Şase linguri de tinctură se pun pe o farfurioară curată şi se lasă să se evapore până îşi reduc volumul de circa trei ori, obţinându-se aproximativ două linguri dintr-o pastă groasă şi uşor lipicioasă, cu miros puternic de plantă. Această pastă va fi adăugată peste un sfert de pachet de unt (uşor înmuiat în prealabil în apropierea unei surse de căldură, fără a-l topi complet), amestecând bine cu o lingură până se omogenizează perfect, această combinaţie păstrându-se apoi în frigider.
Boli care se vindecă prin tratamentul extern cu mărul-lupului
· Pentru o cicatrizare estetică a rănilor sau a tăieturilor în urma unor intervenţii chirurgicale - se pune pe locul afectat o cataplasmă cu tătăneasă şi mărul-lupului o dată pe zi, ţinându-se vreme de o oră. Viteza de vindecare va creşte simţitor, iar cicatricele vor deveni cu timpul abia vizibile.
· Rănile (inclusiv de la intervenţii chirurgicale) care nu se închid - se tratează cu comprese cu tinctură de mărul-lupului. Un tifon bine îmbibat cu tinctură se pune pe locul afectat vreme de 30 de minute, după care se îndepărtează compresa şi se lasă pielea să se zvânte vreme de măcar o jumătate de oră.
· Cancer intestinal, genital, de rect, de prostată - se recomandă clismele cu mărul-lupului, făcute o dată la două zile. În cazul în care clismele sunt contraindicate, se fac zilnic băi de şezut.
· În cancerul genital la femei se face o clismă la două zile şi o irigaţie vaginală (cu acelaşi tip de preparat ca şi la clisme) o dată la trei-patru zile.
· Cancer esofagian, la limbă etc. - se face gargară cu ceai de mărul-lupului, tătăneasă şi muşeţel, preparat întocmai ca şi cel pentru clisme. În cadrul aceluiaşi tratament se vor realiza totodată clisme cu mărul-lupului, o dată la două zile.
· Cancerul de piele - se face o dată la două zile o clismă cu mărul-lupului şi în plus se aplică zilnic o cataplasmă cu tătăneasă şi mărul-lupului. Aplicarea cataplasmelor se repetă până la dispariţia totală a leziunii.
· Infecţii genitale cu trichomonas, papiloma, chlamidya - se fac spălături vaginale cu un ceai preparat la fel ca cel pentru clisme. Tratamentul se face vreme de 7-10 zile cu două săptămâni de pauză pentru refacerea florei vaginale. La bărbaţi se fac zilnic băi de şezut cu mărul-lupului, pentru sporirea imunităţii locale. Mai ales în infecţii cu chlamidya şi în cele bacteriene va fi respectat cu stricteţe tratamentul cu antibiotice prescris de medic, cele două terapii mergând foarte bine în paralel.
     · Răni purulente, greu vindecabile la degetele de la mâini şi de la picioare - se umple pe jumătate un păhărel îngust cu tinctură de mărul-lupului, după care se înmoaie în el degetul afectat vreme de 20-30 de minute. În câteva zile infecţia se va retrage şi apoi va dispărea. Sunt multe cazuri de pacienţi cărora trebuia să le fie amputat degetul şi l-au salvat ca prin minune doar cu acest tratament simplu.
· Abcese, furuncule, eczeme infecţioase rezistente la alte forme de tratament - se pune pe locul afectat o cataplasmă cu mărul-lupului vreme de trei-patru ore pe zi, după care se lasă pielea să se zvânte în aer liber vreme de o oră. Se repetă aplicaţia zilnic, până la vindecarea totală.
· Contra hemoroizilor - se foloseşte unguentul al cărui mod de preparare a fost descris anterior, cu care se fac aplicaţii locale de două-trei ori pe zi. Foarte utile sunt şi băile de şezut cu mărul-lupului, care vor fi făcute o dată la două-trei zile.
Intoxicaţia cu mărul-lupului
Apare la adulţi atunci când se depăşeşte doza de 6 grame pe zi şi se manifestă prin următoarele simptome: greaţă, vărsături, scaune numeroase (uneori sangvinolente), urinări dese, inflamaţii severe ale rinichilor, tulburări circulatorii. Utilizat extern, nu prezintă nici un fel de inconveniente, cu condiţia să fim atenţi ca manipularea şi depozitarea să fie corectă. Toate tratamentele interne vor fi făcute sub directa îndrumare şi supraveghere a unui medic. În caz de intoxicaţie, de la primele simptome adresaţi-vă medicului curant. Tratamentul constă în vomă terapeutică (spălături gastrice), administrarea de cărbune medicinal, producerea unei purgaţii puternice. Nu faceţi tratament intern cu mărul-lupului fără îndrumare medicală. Dacă aveţi în casă plante toxice, atunci păstraţi-le în dulăpiorul de medicamente, bine închise şi puneţi la îndemână şi antidotul elementar - cărbunele medicinal, care trebuie administrat imediat, până ajungeţi la cea mai apropiată unitate sanitară.
Mărul-lupului este una dintre cele mai utilizate plante încă din cele mai vechi timpuri. Primele consemnări despre folosirea ei în scopuri medicinale datează de acum... 5000 de ani, din Egiptul antic, unde ea era numită “iarba cobrei”, întrucât era singurul remediu eficient contra veninului temutei reptile. Tot în Egipt era administrată pentru tratamentul infecţiilor pielii, pentru vindecarea rapidă a muşcăturilor de animale şi insecte, precum şi pentru a apăra oamenii de epidemii.
Vechii gali foloseau mărul-lupului pentru tratarea tumorilor şi a oricăror excrescenţe apărute pe corp.
În Evul Mediu, în Spania, planta era remediul de taină al cavalerilor care o foloseau pentru a-şi tămădui rapid rănile primite în luptă şi pentru a preveni infecţiile, care în vremurile acelea erau fatale.
     Herboriştii englezi din secolele XVI-XVII recomandau mestecarea a două-trei frunze de mărul-lupului pe zi, pentru întărirea organismului împotriva epidemiilor, pentru eliminarea abceselor dentare şi a tuturor afecţiunilor gurii. Tot ei avertizau asupra toxicităţii plantei, arătând că tratamentele interne mai lungi de trei săptămâni pot dăuna rinichilor, vezicii urinare şi tubului digestiv.
     În medicina noastră populară este consemnată folosirea acestei plante în foarte multe zone ale ţării. În Banat era utilizată contra “rănilor rele”, adică a cancerului la piele, în Satu Mare şi în Bistriţa Năsăud era folosită pentru tot soiul de “bube” (boli de piele), pentru “trânji” (hemoroizi), dar şi pentru tratarea cancerului de rect sau de intestin. În Moldova este consemnată folosirea acestei plante mai ales în judeţele Vrancea, Galaţi şi Bacău, unde era considerată un adevărat elixir contra bolilor femeieşti, precum şi a celor recto-anale (se folosea sub formă de băi). De asemenea, se folosea pentru a face părul să crească frumos, pentru a îndepărta coşurile de pe faţă şi a înfrumuseţa pielea. În Oltenia, mărul-lupului era folosit în special pentru tratarea rănilor şi a bolilor de piele, dar şi a hepatitei şi ulcerului stomacal (se administra puţină rădăcină fiartă în lapte).